Cum să integrezi culoarea anului 2018 în decorul nunții

Ca în fiecare an, Institutul Pantone, autoritatea internațională în domeniul culorilor și a sistemelor de culori, a dezvăluit care este cea mai în vogă culoare în 2018. Dacă nu ai aflat deja, vorbim despre ultraviolet, o culoare descrisă de către cei de la Pantone „originală, ingenioasă și vizionară”. Fiind, astfel, protagonistul celor mai prestigioase evenimente, ultravioletul nu poate lipsi sub niciun chip de la nunțile care vor avea loc anul acesta.

Cum sa integrezi culoarea anului 2018 in decorul nuntii 1

Picture 1 of 5

Se spune despre ultraviolet, o culoare cum nu se poate mai vibrantă, că sugerează misterele universului, precum și cerul nopții, reprezentând un simbol al infinitului și al creșterii. Pe de altă parte, ultravioletul a fost utilizat și ca expresie a individualității în cultura pop și rock, de vedete precum David Bowie sau Jimi Hendrix. Inspirând un amalgam de nuanțe și emoții, ultravioletul pare a fi culoarea perfecta pentru nunțile din 2018.

Organizatorii de nunți de peste ocean recomandă să integrezi ultravioletul în nunta ta în combinație cu alb, verde sau alte nuanțe, mai fade, de violet. Poți alege ca culoare tematică pentru nunta ta ultravioletul sau poți insera această culoare în detalii de finețe, creând un efect revigorant și energizant. Știi deja prea bine că atenția la detalii poate face diferența între o nuntă de nota 10 și una anostă.

Uite cum poți intega culoarea anului 2018 în decorul nunții:

Ultraviolet în buchetul de nuntă

Cea mai simplă și sigură modalitate de a integra culoarea anului în cadrul nunții tale este buchetul de flori. Anul acesta sunt la mare căutare buchetele tip cascadă, grandioase și extravagante, ce combină o varietate de tipuri de flori. Poți folosi liliac, lalele mov sau orice altă floare îți place. Fii îndrăzeață și fă combinații cât mai originale și creative. Tendințele anului 2018 își dau voie să te joci așa cum vrei.

Ultraviolet în invitațiile de nuntă

Poți apela cu încredere la culoarea anului 2018 chiar și înainte de nunta propriu-zisă. Cum? Foarte simplu: încorporează puțin ultraviolet în invitațiile de nuntă. Există multe feluri prin care poți face acest lucru. Cumpără cerneală violet și scrie invitațiile de mână, pentru un aer vintage, sau alege caractere simple și tipărite , în aceeași culoare, pentru un aer modern. Nu în ultima rând, poți opta pentru plicuri violet.

Ultraviolet în tortul de nuntă

Un tort de nuntă colorat în întregime în violet s-ar putea să fie, totuși, puțin cam mult și de prost gust. Pe de altă parte, o glazură, un icing sau câteva inserții în culoarea anului 2018 vor da tortului tău o alură trendy și sofisticată. O altă idee ar fi ornamentele violet din zahăr în formă de flori, fluturi, inimioare sau orice altceva îți trece prin minte.

Ultraviolet în rochiile domnișoarelor de onoare

Culoarea anului 2018 este perfectă pentru rochiile domnișoarelor de onoare. Fii deschisă la sugestii și alternative și ține cont și de gusturile și părerile domnișoarelor tale de onoare. Fiecare femeie este unică în felul său, astfel că o rochie complet violet s-ar putea potrivi perfect cu personalitatea cuiva, în timp ce alte persoane s-ar putea simți inconfortabil. În funcție de preferințe, poți opta pentru accesorii de păr sau pantofi ultraviolet, adăugând o pată de culoare ținutelor.

Ultraviolet în decorul de la restaurant

Dacă vrei să creezi o atmosferă regală la nunta ta, ultravioletul este culoarea pe care o cauți. Extravagant și îndrăzneț, ulravioletul creează o atmosferă energizantă și poate fi integrat cu ușurință în decor. Câteva horstenii mov puse alături de un set e lumânărele violet vor da naștere unei mese festive romantice și jucăușe.

 

Lasă un comentariu...

*